A    B    C    D    E    F    G    H    I    J    K    L    M    N    O    P    Q    R    S    T    U    V    W    X    Y    Z  

Articol 2949

Strigatul unui suflet

(Jerome K. Jerome)

O alta poveste pe care sora medicala mi-a spus-o arata viata de familie mai atragatoare, dar atunci, dupa cum adauga ea, cu o clipire cinica stralucind ciudat in ochii ei blanzi si sfiosi, acest cuplu se casatorise doar foarte recent, de fapt tocmai se intorsese din luna de miere.
Calatorisera in Europa si amandoi contactasera febra tifoida, care s-a manifestat imediat la intoarcerea lor acasa.
- Am fost chemata la ei chiar in ziua sosirii lor, spuse ea. Sotul a fost primul care a cazut la pat, iar sotia 12 ore dupa aceea. I-am plasat in camere alaturate si, cat mai des posibil, lasam usa larg deschisa, astfel incat sa poata sa-si vorbeasca.
Bietii de ei! Erau cu putin mai mult decat un baietel si o fetita si se ingrijorau mai mult unul de soarta celuilalt decat se gandeau la ei insisi. Singurul necaz al sotiei era ca nu putea face nimic pentru "bietul Jack".
- O, sora, vei fi buna cu el, nu-i asa? obisnuia ea sa spuna cu ochii ei de copil plini de lacrimi, iar in clipa cand mergeam la el auzeam:
- O, nu-ti fa griji pentru mine, sora, sunt bine! Ai grija doar de sotia mea, da?
Am avut o perioada grea, caci, cu ajutorul surorii ei, ii ingrijam pe amandoi. Era o treaba destul de neprofesionala, dar imi dadeam seama ca nu mergeau deloc bine, insa l-am asigurat pe doctor ca pot sa ma descurc. Pentru mine merita sa fac acest lucru dublu pentru simplul motiv ca respiram atmosfera altruismului, care facea mai placute cele doua camere de suferinta.
Bolnavul nu e suferindul rabdator pe care si-l imagineaza oamenii. De regula traim intr-o lume irascibila, vesnic nemultumita, autocompatimitoare si in ea devenim duri. Ingrijindu-i pe acesti tineri, am dobandit o inima noua.
Barbatul a scapat si a inceput sa se restabileasca in mod sigur, dar sotia sa era o fetita mica si slaba, iar forta ei, atat cat o avea, scadea pe zi ce trecea. Pe masura ce el se inzdravenea, striga tot mai vesel sprea ea prin usa deschisa si o intreba cum se simte si ea se silea sa dea raspunsuri amuzante. Fusese o greseala sa ii punem in camere alaturate si ma mustram ca facusem astfel, dar acum era prea tarziu ca sa mai schimbam ceva. Tot ce puteam face era sa o rugam sa nu se epuizeze si sa ne lase pe noi, cand o striga, sa ii spunem ca doarme. Dar gandul de a nu-i raspunde o facea atat de nenorocita, incat parea mai bine sa o lasam sa faca asa cum voia.
Singura ei neliniste era ca el sa nu stie cat de slaba era.
- L-ar ingrijora atata, spunea ea, e un om care nu-si gasea linistea in privinta mea. Iar eu ma inzdravenesc incet, nu-i asa, sora?
Intr-o dimineata el i-a vorbit, ca de obicei, intreband-o cum se simte, iar ea i-a raspuns, dar a trebui sa astepte cateva secunde pentru a-si aduna puterile sa o faca. El paru ca descopera efortul, caci a strigat din nou nelinistit.
- Esti sigura ca te simti bine, draga?
- Da, replica ea, imi merge grozav. De ce?
- Mi s-a parut ca vocea iti e cam slaba, draga, raspunse el. Nu mai vorbi daca te oboseste.
Atunci pentru prima data ea a inceput sa se ingrijoreze pentru ea, nu de dragul ei, ci pentru el.
- Crezi ca imi pierd fortele, sora? ma intreba, fixandu-si ochii spre mine cu o privire inspaimantata.
- Doar daca vorbiti prea tare, am raspuns putin cam aspru. Va trebui sa tin usa aceea inchisa.
- O, nu-i spune lui, nu-l lasa sa stie toate astea! Spune-i ca sunt puternica, da, sora? Daca va crede ca nu merg bine, gandul il va ucide.
Am fost bucuroasa cand a venit sora ei si eu am putut iesi din camera, caci nu esti prea buna sora cand te simti asa cum ma simteam eu atunci, ca si cand ai fi inghitit o lingura si ti s-a infipt in gat.
Mai tarziu, cand m-am dus la el, m-a tras langa patul sau si m-a rugat in soapta sa-i spun cum se simte ea. Daca ajungi sa spui o minciuna, trebuie sa spui una ca lumea, asa ca i-am spus ca ea se simtea intr-adevar minunat si era doar putin epuizata dupa boala, ceea ce era firesc, si ca ma asteptam sa o pun pe picioare inaintea lui.
Bietul baiat! Minciuna aceea i-a facut mai bine decat o saptamana de doftoriceala si de ingrijire, iar in dimineata urmatoare el a strigat-o mai vesel ca oricand si s-a oferit sa parieze pe o palarie barbateasca noua contra unei noi palarii de dama ca el se va lua la intrecere cu ea si se va pune primul pe picioare.
Ea a ras foarte vesela. Eram in camera lui atunci.
- Bine, a spus ea, vei pierde. Eu ma voi face bine prima si voi veni sa te vizitez.
Rasul ei era asa de vesel, iar vocea ei a sunat asa de puternica, incat chiar am inceput sa ma gandesc ca ea incepuse sa se simta mai bine, asa ca atunci cand am intrat la ea si am gasit perna uda de lacrimi, nu am putut intelege.
- Ei, ce s-a intamplat? Erati asa de vesela cu o clipa in urma!
- O, bietul Jack, gemu ea, in timp ce degetele ei micute se deschideau si se inchideau pe cuvertura, bietul Jack, ii va frange inima!
Nu avea rost sa ii spun nimic. Vine clipa in care ceva ii spune pacientului tot ceea ce poate sti despre acel caz, iar doctorul si sora isi pot pastra asigurarile lor pline de speranta pentru acel loc unde vor fi de mai mult folos.
Asa ca tot ce am putut face a fost sa ma intorc in cealalta camera si sa-i spun ca voiam ca ea sa doarma si nu voiam ca el sa ii vorbeasca pana ce nu-i voi spune.
...
Spre seara ea si-a deschis ochii si i-a facut semn surorii ei, care statea in picioare langa pat, sa se aplece.
- Jeannie, sopti ea, crezi ca este rau sa inseli pe cineva cand este spre binele sau?
- Nu stiu, spuse fata cu o voce uscata, nu cred. Dar de ce intrebi?
- Jeannie, vocea ta a fost mereu foarte asemanatoare cu a mea. Iti amintesti, acasa ne confudau adesea. Jeannie, raspunde pentru mine... numai pana ce... pana ce el va fi putin mai bine. Promite-mi!
Se iubeau una pe alta mai mult decat este obisnuit intre surori. Jeannie nu a putut raspunde, dar si-a strans sora si mai mult in brate, iar cealalta fu satisfacuta.
Apoi, adunandu-si toate fortele, copila se ridica in bratele surorii ei.
- Noapte buna, Jack, spuse ea destul de tare si destul de clar pentru a fi auzita prin usa inchisa.
- Noapte buna, micuta mea sotie, ii raspunse el vesel. Esti bine!
- Da, draga! Noapte buna!
Corpul ei micut cazu apoi pe pat, iar urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca am insfacat o perna si am tinut-o bine apasata pe fata lui Jeannie, de teama ca sunetul suspinelor ei sa nu patrunda in camera alaturata, iar dupa aceea amandoua am iesit, cumva, pe cealalta usa si am fugit pe scari in jos si ne-am agatat una de alta in bucataria din spate.

Cum noi, doua femei, am reusit sa continuam inselatoria, asa cum am facut-o timp de trei zile, eu insami nu voi sti niciodata. Jeannie statea in camera unde sora ei moarta zacea conturata sub cearceaful alb de la cap la picioarele intepenite, iar eu am stat langa barbatul viu, spunandu-i minciuni si prefacandu-ma pana ce am gasit o satisfactie in ele si a trebuit sa ma feresc de pericolul de a le supralicita.
El tresarise din pat, cu o fata alba, ravasita, atunci cand Jeannie ii raspunsese pentru prima oara din cealalta camera, desi vocile surorilor fusesera atat de supranatural de asemanatoare, incat eu nu fusesem niciodata in stare sa le disting una de alta. I-am spus ca usoara schimbare era rezultatul febrei, ca propria sa voce era de asemenea schimbata putin si asta era intotdeauna situatia cu o persoana care se restabilea dupa o lunga boala. Pentru a-i indeparta grijile de la orice indiciu real, i-am spus ca Jeannie se simtise epuizata datorita muncii indelungate si ca, nemaifiind nevoie de ea, o expediasem la tara pentru a se odihni putin. In acea dupa amiaza am nascocit o scrisoare catre el. Eu urmaream tot timpul ochii lui Jeannie cu un prosop in mana in timp ce o scria, avand grija sa nu cada pe ea nici o lacrima. In noaptea aceea a calatorit 20 de mile pe linia ferata Great Western pentru a o pune la posta si s-a intors cu urmatorul tren.
Nici o suspiciune nu i-a trecut prin minte, iar doctorul ne-a ajutat in minciuna noastra. Totusi pulsul sau, care zi de zi devenise mai puternic, acum batea tot mai slab cu fiecare ora. In acea parte unde m-am nascut si am crescut, oamenii spun ca oriunde s-ar afla mortii, fie ca e vara sau iarna, aerul devine tot mai rece si ca nici un foc, chiar daca pui busteni pana la jumatatea inaltimii hornului, nu-l va incalzi vreodata. In general, cateva luni de pregatire intr-un spital te vindeca de toate ideile imaginare despre moarte, dar de aceasta idee nu am putut niciodata sa scap. Termometrul poate sa imi arate 15 grade (Celsius) si eu pot incerca sa cred ca atata este, dar daca mortul e langa mine, simt frigul pana in maduva oaselor. Puteam vedea raceala din camera moartei tarandu-se pe sub usa, strecurandu-se in preajma patului sau si intinzandu-i mana pentru a-i atinge inima.
Jeannie si cu mine ne-am dublat eforturile, caci ne parea ca Moartea astepta alaturi pe culoar, urmarindu-ne cu ochii pe gaura cheii si pandind ca una dintre noi sa faca o greseala si sa lase adevarul sa scape. Acum il paraseam doar foarte rar, doar pentru a merge in cealalta camera ca sa scormonesc un foc imaginar si sa spun cateva cuvinte in gluma unei femei imaginare de pe patul unde zacea moarta, iar Jeannie statea aproape de ea si transmitea mesaje vesele sau raspunsuri de incurajare la intrebarile sale nelinistite.
Uneori, stiind ca daca am ramane pentru inca o clipa in camerele acelea am tipa, ne strecuram usor afara si fugeam pe scari si, inchizandu-ne intr-o pivnita sub curte, pentru a nu fi auzite, radeam isteric pana ce mergeam clatinandu-ne pe langa peretii murdari. Cred ca amandoua ne scrantisem putin.
Intr-o zi - a treia in acea viata de cosmar - am aflat mai tarziu a cata era, caci tot ce as fi putut spune atunci ar fi fost ca era a trei suta, caci timpul parea sa fi fugit din acea casa - am facut o greseala care a dus spre sfarsit treaba chiar atunci. Mersesem in cealalta camera, Jeannie isi parasise postul pentru o clipa, iar locul era gol.
Nu ma gandeam ce faceam. Nu inchisesem ochii, dupa cate imi pot aminti, de cand murise sotia, iar creierul si simturile mele isi pierdeau controlul unul asupra altuia. Mi-am facut jocul meu obisnuit de a vorbi cu voce tare catre cea de sub cearceaful alb si bateam cu zgomot pernele si zanganeam sticlele pe masa.
Cand m-am intors, el m-a intrebat cum se simte, iar eu am raspuns, jumatate in vis:
- O, dragutule, incearca sa citeasca putin.
El s-a ridicat putin in cot si a strigat-o, dar ca raspuns veni doar Tacerea. Nu tacerea care este tacere, ci tacerea care este ca o voce. Nu stiu daca intelegeti ce vreau sa spun cu asta. Daca ati fi trait printre morti la fel de mult ca mine, ati sti.
M-am repezit spre usa si m-am prefacut ca ma uit inauntru.
- A adormit, am soptit, inchizand usa, iar el nu raspunse nimic, dar ochii sai s-au uitat ciudat la mine.
In acea noapte, Jeannie si cu mine am ramas pe hol vorbind. El adormise devreme, iar eu am incuiat usa dintre cele doua camere si am pus cheia in buzunar. M-am furisat jos sa ii spun ce se intamplase si sa ma consult cu ea.
- Ce putem face? Doamne, Dumnezeule, ce putem face? era tot ce putea spune Jeannie. Ne gandisem ca intr-o zi sau doua el se va inzdraveni si i-am putea spune adevarul, dar, in loc de aceasta, el slabise atat de mult, incat sa-i provocam suspiciunile mutandu-l pe el sau pe ea ar fi insemnat sa-l omoram.
Singura servitoare plecase, iar casa era foarte linistita. Atat de linistita, ca puteam auzi ticaitul ceasului lui Jeannie din rochia ei.
Dintr-o data, tacerea fu sparta de un sunet. Nu era un strigat. Nu venea dintr-o voce omeneasca. Am auzit vocea durerii omenesti pana ce am ajuns sa-i stiu fiecare inflexiune si am devenit nepasatoare fata de ea, dar m-am rugat la Dumnezeu in genunchi sa nu mai aud acel sunet din nou, caci era suspinul unui suflet. Hohotea prin casa linistita, iar apoi a tacut si nici una dintre noi nu s-a clintit.
In cele din urma, cand sangele a inceput din nou sa ne curga in vine, am urcat scarile impreuna. El se tarase din camera lui in a ei de-a lungul coridorului. Nu avusese destula putere sa traga la o parte cearceaful, desi incercase. Zacea de-a lungul curmezisului patului cu o mana tinand-o pe a ei.

Sora a ramas o vreme fara sa vorbeasca, un lucru destul de neobisnuit la ea.
- Ar trebui sa-ti scrii experientele, i-am spus.
- A, spuse ea, uitandu-se fix in timp ce privea focul, daca ati fi vazut in lume atat de multa durere cum am vazut eu, nu ati vrea sa scrieti o carte trista. Cred, adauga ea, dupa o lunga pauza, tinand inca vatraiul in mana, ca doar oamenii care nu au cunoscut suferinta pot sa citeasca despre ea. Daca as putea scrie o carte, as scrie o carte vesela... o carte care ar face oamenii sa rada.

Adrian Trimis de: Adrian
Categorie: Povestiri Intelepte
Autor: Jerome K. Jerome
Trimite unui prieten!
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Articol vizualizat de 904 ori!

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!
Terenuri
Meditatii

www.recuperaridate.ro

Cautare personalitati in dictionar

Sondaje Cazare Avatare

Time 4 music

© Dictionar personalitati, meditatii, maxime

Dictionar   Meditatii   Creare site