In aceasta pagina: | Maxime si idei | Scurte povestiri | Exista un singur viciu si acela este egoismul | Se indreapta omul vreodata ? | Despre timiditate | Ghid de conversatie | Critica prietenului apropiat | Dumnezeu este in noi, noi suntem Dumnezeu. | Fiinte rationale | Barbatii si femeile | Despre casatorie | Om | Fapt care guverneaza lumea | Bine si rau | Despre caini | Strigatul unui suflet |

Acum cativa ani am calatorit de la San Francisco la Hong-Kong impreuna cu un chinez. Am constatat ca era unul dintre cei mai interesanti oameni pe care i-am intalnit vreodata si cred ca si lui ii facea placere sa stea de vorba cu mine. Deodata l-am auzit spunand ca singura piedica in calea progresului omenirii este Dumnezeu. De la oricine altcineva afirmatia asta m-ar fi suparat, dar stiam ca el nu o face pentru a parea istet si, explicandu-se, mi-am dat seama ca suntem de aceeasi parere. Omul il concepe pe Dumnezeu ca pe o forta atotputernica, capabila sa faca totul pentru oameni. Omul n-ar fi nevoit sa munceasca. Pe cai necunoscute Dumnezeu incearca sa faca din lume un Paradis, unde acesta sa poata trai in pace si fericire. Tot ce are de facut omul este sa creda in Dumnezeu si sa aiba rabdare. Daca omul ar lua el insusi in mana aceasta sarcina, ar putea schimba lumea chiar maine intr-un paradis, fara sa-l astepte pe Dumnezeu, dar ar trebui sa fie un om care sa renunte la toate dorintele si pasiunile sale. E usor sa astepti si sa te rogi. Dumnezeu i-a promis omului viata vesnica, dar intr-un viitor indepartat si necunoscut. Oamenii, daca s-ar intelege, ar putea trai o mie de ani si copiii lor, de asemenea, ca intr-un adevarat paradis. Cand va intelege ca nu exista un Dumnezeu asa cum si-l imagineaza, adica un Dumnezeu care sa faca totul pentru el, cand va intelege ca totul trebuie facut de el insusi, se va naste in om dorinta de a se salva singur. Omul slab, neputincios in fata sortii, nu se poate salva singur si aceasta idee va paraliza intotdeauna orice energie spirituala latenta.
Dumnezeu este in noi, noi suntem Dumnezeu. Libera vointa a omului nu cunoaste limite, viitorul este in mana sa, punand frana instinctelor sale, omul va vedea Cerul, se va cuceri singur.
...
Pentru a se ocupa de afacerile sale, de placeri, de probleme sociale, omul pune usor capat capriciilor si pasiunilor sale din dorinta sa, nesilit de nimeni. Numai salbaticul si criminalul se lasa condusi de ele. Omul este capabil sa dea la o parte din viata sa lacomia si agresiunea. Istoria, o poveste a pacatelor si nebuniei oamenilor, este si o poveste a puterii oamenilor de a invinge singur piedicile care-i stau in cale.

(Jerome K. Jerome - "Anthony John" - pag.125-126)

Oare ‘virtuosul’ gras si cu voce mieroasa o sa fie chiar asa de bine primit la portile raiului precum crede el ?
- Ei, s-ar putea sa-i spuna Sf.Petru, deschizand nitel usa si privindu-l din cap pana in picioare. Ce e ?
- Am ... cum sa zic ... am venit, raspunde virtuosul, lipindu-si un zambet unsuros si multumit.
- Da, vad ca ai venit, dar ce ai facut ca sa meriti sa intri ? Ce ai facut in cei 70 de ani cat ai trait ?
- Ce am facut ?! zice virtuosul. N-am facut nimic, pe cuvant de onoare.
- Nimic ?!
- Nimic, asta-i punctul meu tare si de-aceea am venit aici. N-am facut niciodata nici un rau.
- Da’ vreun bine ai facut ?
- Bine ?!
- Da, ce "Bine ?!" ? Nu stii ce inseamna asta ? Ce om a castigat ceva de pe urma faptului ca tu ai mancat, ai baut si ai dormit in toti acesti ani ? N-ai facut nici un rau, tie nu ti-ai facut nici un rau. Daca ai fi facut vreunul, poate ar fi adus dupa sine si vreun bine. Dupa cate stiu eu, jos, pe pamant, astea merg de obicei mana in mana. Ce bine ai facut ca sa poti intra aici ? Asta nu-i casa pentru mumii, ci pentru oameni care au trait si au facut bine (si rau, n-ar mai fi facut!), o casa pentru pacatosi care lupta pentru bine, nu pentru virtuosi care fug de lupta mancand pamantul.

(Jerome K. Jerome - "Gandurile trandave ale unui pierde vara" - pag.229)